Unul dintre principalele motive pentru care merită să folosești bicicleta ca mijloc de transport în oraș este acela de a-ți face viața mai fericită. Și cea mai bună metodă pentru asta este să-ți cumperi o bicicletă care inspiră fericire.
Acesta pare a fi și conceptul de la baza modelelor ,,Sub” de la Scott, toate colorate, cu stil și gata de acțiune. Iar dacă te gândești că le poți folosi numai în oraș, s-ar putea să te înșeli!
Când vezi o bicicletă Sub vrei imediat să te dai cu ea. Asta ni s-a întâmplat și nouă. Singura problemă era că nu ne aflam în oraș la momentul acela, ci în drum spre Constanța pe bicicletă, printre mulți alți bikeri fericiți care mergeau împreună cu noi ,,Cu bicicleta la mare”.
Așa că am făcut cel mai firesc lucru în aceasta situație, am folosit Sub 10 în acest scop, după ce am ajustat-o puțin, și ceea ce am descoperit e foarte interesant.
O bicicletă gândită pentru confortul cicliștilor
Primul lucru pe care îl înțelegi despre Sub este că e ușor de folosit, prietenoasă, confortabilă și suficient de rapidă pentru a parcurge mulți kilometri într-un ritm
moderat. Cadrul de aluminiu Scott, destinat în principal folosirii în oraș, este suficient de confortabil pentru curse lungi. Bicicleta răspunde ușor la comenzi, fără să se manifeste vreodată agresiv sau imprevizibil, si poți să-ți găsești ușor poziția ideala pe ea. Vitezele interne Shimano – Alfine 8 viteze- discurile de frână Shimano și roțile cu design Scott sunt, toate, parte din această ,,mașină de distracție” bine concepută.
Viteze interne pentru cei care iubesc să iasă din casă
Uneori ne întrebăm de ce nu se interzic schimbătoarele de viteze obișnuite, externe. Cele interne, în special model Alfine făcute de Shimano, sunt așa de comode și plăcut de folosit încât întrebarea de mai sus a venit de la sine în momentul acela.
Opt viteze sunt suficiente pentru orașele din România – în cele mai multe te descurci chiar și cu mai puține viteze, dar cu opt poți urca și pante cu ușurință.
Următoarele componente care au fost pentru noi o surpriză plăcută au fost discurile de frână, altă comoară extrem de utilă pentru bicicletele de oraș. Dintr-un motiv simplu: când pedalezi prin oraș, printre mașini, pietoni și alți bicicliști, trebuie să frânezi mult și des. Drept urmare, degetele și mâinile îți vor obosi destul de curând. Îți dai seama că te supără ceva, dar nu știi exact ce…. sunt frânele. Cu un set decent de discuri de frâne, viața îți devine mult mai ușoară.
O bicicletă de oraș și de șosea
Partea frumoasă a modelului Sub este că nu e făcută numai pentru oraș. După cum am aflat și noi după ce am pedalat pe ea 70 de km, o poți folosi cu succes și în scurte excursii pe șosea, distrându-te de minune. Este confortabilă, rapidă, bine făcută și… sexy, totodată. Dacă vrei să-ți cumperi o singură bicicletă și dacă nu vrei s-o iei la munte, asta ar putea fi alegerea ta..
+ Lucruri care
ne-au placut
• O bicicletă bine construită, modernă, urbană
• Design excelent, culori plăcute, aspect stilat
• Confortabilă pentru distanțe scurte și lungi
• Schimbătoare interne funcționează perfect
• Poate fi transformată într-o super bicicletă de oraș cu kit-ul urban Scott
• Poate face multe lucruri, și le face foarte bine
- Lucruri care
trebuie luate în considerare
• Dacă chiar ai nevoie de o bicicletă pentru șosea, aceasta nu este opțiunea pe care o recomandăm.
• Dacă vrei o bicicletă ieftină, aceasta nu este opțiunea potrivită.
Specificații tehnice
Cadru: Scott Sub, aluminiu 700C, 6061
Furcă: Sub aliaj aluminiu
Frâne: pe disc, hidraulice, Shimano BR-M575, intern Shimano Alfine, 8 viteze
Jante: Aero Shimano
Preț recomandat: 4.190 lei
Importator:
ROM-EUROTRADE – info@rom-eurotrade.ro




Spune-ti parerea!