Forfota mare in acest weekend printre ciclistii off-road. Motivul este unul simplu: Campionatele Nationale de Mountain Bike Cross-Country ce se vor desfasura la Paltinis, judetul Sibiu. Intrecerea este deschisa pentru juniori, U23 si Elite.
Intrecerea propriu–zisa va fi duminica, si va incepe cu cursa categoriei Amatori, categorie aflata in premiera la CN de Cross-Country. Pe urma, la ora 11.30, vor intra in arena participantii inscrisi la categoria Juniori. Dupa aceea va incepe cea mai asteptata cursa, cea a U23 si Elite. Toate categoriile mentionate sunt deschise atat barbatilor, cat si femeilor.
Traseul competitiei va fi unul mai mult decat pretentios, din punct de vedere tehnic, si infernal, din punt de vedere al dificultatii. Pe aceasta ruta s-a tinut Campionatul Balcanic de Mountain Bike in 2007. Din pacate, traseul s-a degradat fata de acum 4 ani, dar ciclistii din Sibiu, in fruntea cu ProCycling Geiger Team, l-au amenajat. Lungimea totala a acestuia este de 5 kilometri si mai jos poti vedea un grafic al acestuia.
Prognoza meteo se anunta buna pentru duminica, asa ca exista toate ingredientele pentru o cursa incinsa. Juganaru Razvan (Dinamo Bucuresti) va trebui sa isi apere titlul cucerit anul trecut in fata unei concurente ambitioase, in special din partea “localnicilor” de la ProCycling Geiger Team, care vor arunca in lupta nu mai putin de 5 sportivi: Tudor Oprea, Lucian Logigan, Marius Petrache, Fabian Gandila si Robert Kovacs. Daniel Rosioru (Conpet Ploiesti) este alt concurent de luat in seama, mai ales dupa succesul de la Surmont MTB Challenge.




Pingback: Campionatele Nationale de Cross Country bat la usa! | Liber in miscare